Pentru mine..fericirea,iubirea-acele sentimente abstracte,intangibile de cele mai multe ori au reprezentat pana acum idealuri greu sau imposibil de atins intr-o singura viata.Si asta in niciun caz pentru ca as fi avut o existenta presarata cu dezamagiri,esecuri sau altele in gen ci poate doar pentru ca eu vad altfel lucrurile in privinta asta.Personal,consider fericirea ca fiind sentimentul de implinire absoluta,pe toate planurile,fara nici o pata gri sau umbra mai putin roz vazuta dintr-un unghi ascuns si cum niciodata sau foarte greu si pentru putin timp (cu siguranta) poate fi traita aceasta stare,acest sentiment efemer..majoritatea se imbata cu bucurie si cred ca beau din cupa fericirii!Atitudinea asta nu e neaparat nascuta din frustrare,e doar perfect umana pentru ca toti vrem sa fim fericiti si credem ca suntem de fiecare data cand adaugam un plus existentei noastre.
Fericirea poate fi o alegere personala,pana la urma, caci in functie de modul cum,unde si cu cine traim avem grija sa fim sau nu in apropierea ei.
Am ajuns la concluzia ca a fi prea profund in realitatea zilelor noastre e de cele mai multe ori daunator atat pe plan personal,cat si social,asa ca o gandire mai "rudimentara" cu siguranta induce iluzia fericirii mult mai rapid,dar si mai inselator,mult mai des dar si mai putin durabil decat o mentalitate "complexa".
Un lucru este cert,pentru a cunoaste fericirea trebuie sa traim caci doar in urma experientelor acumulate vom stii ce ne dorim,ce ne face fericiti cu adevarat...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!